memoria.ro Bibliotecă digitală

Testament pentru urmaşi. Mărturii şi documente pentru şcoala medie

La invitaţia noastră, fiecare naţionalitate ce locuieşte pe teritoriul Basarabiei, a avut toate drepturile şi au trimis în „Sfatul Ţării” deputaţi aleşi de ei, în proporţie cu numărul locuitorilor. Ruşii au trimis 6 deputaţi; germanii 2 deputaţi; ucrainenii 13 deputaţi; evreii 6 deputaţi; armenii 1 deputat; polonezii 1 deputat; bulgarii 6 deputaţi şi găgăuzii 1 deputat; în total 36 de deputaţi. Reprezentaţii acestor minoritari, ştiind cum era ticluită această statistică rusească, deputaţii minoritari, erau pe deplin mulţumiţi cu procentajul calculat şi n-a protestat nici unul.
Deci, nu ignoranţa sau neatenţia românilor din Basarabia a indispus aceste elemente minoritare venetice, căci noi am împărtăşit cu ei toate drepturile dobândite prin revoluţie. Minoritarii puteau să aibe şcolile lor, puteau să ocupe orice funcţie, chiar şi cele mai înalte.
Aşa de exemplu, Directorul general al Industriei şi Comerţului a fost B. Grinfeld, iar Directorul de Interne, ajutorul Directorului general Kenigşaţ, – ambii evrei. Iar când Republica Moldova a devenit independentă şi Directoratul general s-a transformat în Consiliu de Miniştri, ucraineanul Savenco a fost numit Ministru de Justiţie.
Toată această atenţie şi dreptate nu-i satisfăcea pe minoritari. Ei, cei 25% din întreaga populaţie, visau încă la situaţiile pe care  le aveau înainte de revoluţie: să domnească după bunul lor plac peste poporul român băştinaş şi să continue să adune averi, fiindcă 90% din ei nu erau nici revoluţionari, nici socialişti, doar se mascau şi se adăposteau sub mantia revoluţiei. Foarte mulţi din ei credeau că, într-un fel sau altul, tot ei vor fi profitorii, şi de data aceasta vor culege şi roadele revoluţiei, aşa după cum au făcut cînd erau sub ţarism.
Aceste grupuri duşmănoase de venetici, altădată răzleţite între ele, prin diferenţierea de clasă şi prin rangul social, de data aceasta s-au asociat şi, în mod diabolic,  au speculat situaţia în care se afla România, părăsită în plin război de aliaţii săi ruşi şi în urma tratatului încheiat la Buftea  între Puterile Centrale şi România. Cu concursul ziarelor din Basarabia  care apăreau în limba rusă,  cum erau: „Basarabscaia jizni” (Viaţa Basarabiei), „Basarabia Liberă” şi ziarul evreiesc „Derzd”, precum şi cu concursul ziarelor  care apăreau la Odessa şi Kiev: „Odeschi Listoc”, „ Odeschie Novosti” şi „Kievscaia Mîzli”, aceşti minoritari lansau contra poporului român o campanie de ponegriri şi minciuni. Toate aceste ziare, în strânsă colaborare între ele şi alimentate cu minciuni de agenţii acelor grupuri care îşi pierdeau în mod definitiv poziţiile şi situaţia lor de conducători şi profitori de bunuri materiale, împroşcau cu venin nu numai asupra „Sfatului Ţării” şi Consiliului de directori generali, ci mai târziu şi Consiliului de Miniştri, care în mod paşnic şi conştiincios traducea în viaţă doleanţele pooporului exprimate prin hotărârile Sfatului Ţării. Dar mai ales aduceau tot felul de învinuiri guvernului român. Pe seama administraţiei româneşti se puneau tot felul de abuzuri şi nelegiuiri. Campania duşmănoasă dusă prin presă inducea în eroare toată lumea de bună credinţă şi influenţa chiar şi unele elemente  din comandamentul francez instalat în Rusia de Sud, sub comanda generalului d’Anselme. [pag. 112-113]