„Pe Tocile” Graiul scheian de la „lepşitură” la elocvenţă
Nu putem trece uşor peste cârciumile care erau locul de întâlnire al bărbaţilor din Schei, unde beau v-un pahar-două şi mai stăteau o ţâră de vorbă. Fiecare pahar era îndelung degustat, comentat, descântat, înflorit sau cântat. Aici veneai să te simţi bine „ca acasă”. Aşa s-a născut şi „cugetata reflectare”;
„Bei, mori, nu bei, mori,
Dacă bei, să bei destul,
Dacă mori, să mori sătul”
Cugetare care era cu sfinţenie respectată de scheieni şi care a devenit mai târziu „şlagăr”, cântat nu numai în cârciumi, la petreceri şi sindrofii, ci şi prin parcuri, la ghitară, de către tineri. Aici la cârciumă se aflau „ultimele ştiri”, se făceau schimburi de păreri, se încheiau afaceri, se jucau popice sau cărţi şi se mai „încrozniau” câteodată. Aici era locul de întâlnire al bărbaţilor şi nu numai … aici era „clubul” lor, unde unii veneau să-şi înece amarul şi să facă „crâmpoţi”, dar tot aici era un adevărat „lăcaş de cultură”, unde se cânta, se spuneau snoave, se făceau versuri, „se punea ţara la cale”. Și cântecele luau diferite forme; de pahar, de revoltă sau lumeşti. Se „cântau” şi băuturile. Crampampuri era o băutură spirtoasă, un fel de rachiu, căreia scheienii i-au dedicat un cântec.